top of page
Search
Writer's pictureConan PR

2010 vs 2024: Despre Aura

În aprilie sărbătorim mai multe lucruri, printre care și pe Aura - da, chiar e ziua ei luna asta 💚


Dacă vă întrebați ce făcea în 2010, ne povestește că „începeam al doilea an de facultate, am zis să plec la drum și cu primul job în comunicare. Ba chiar am început întâi jobul, apoi și anul II la comunicare. Eram atât de entuziasmată de gândul că o să fiu intern într-o agenție și văd și eu de fapt ce se întâmplă dincolo de teorie, că trăgea lumea din agenție de mine să ajung și la cursuri.”



Acum, „2024 mă găsește tot în vibe-ul de agenție, pe care îl iubesc și de care nu m-aș despărți. Un pic mai matură și mai așezată, cu multe amintiri la purtător (pe unele le număr și chip, dar le numim generic riduri de expresie). Trișez și pun o poză de pe la finalul lui 2023, pe când mă întorceam acasă de la Zalando x Diploma, un proiect cam drag și iubit pentru energia mișto pe care toată echipa a pus-o acolo.”


bottom of page